În 19 iunie, de la ora 19.00, la AMBASADA, punem la cale a 8a ediție Fuckup Nights Timișoara. Trei tineri povestesc despre modul în care și-au schimbat perspectiva asupra eșecului și ce le-a hrănit dorința de a merge mai departe. Înscrieri se fac aici: https://goo.gl/oi2F6z.

Alexandru Ghiura este o fire entuziastă, creativă. La prima vedere ai impresia că tot timpul se gândește la ceva. Și așa e. Înspre visul lui de a crea aplicația de 1 milion de euro a înțeles că e nevoie să tot facă, să experimenteze. Să învețe lucruri noi, să renunțe la atașamente. Să piardă. Au fost momente în care a pierdut și, vorba aia, mai că și-ar fi rost unghile. Dar a înțeles ce poate schimba pentru a merge mai departe. Nu a renunțat!

Rox Sarafolean este una dintre cele mai cunoscute bloggerițe de fashion din Timișoara. Evident, adoră hainele, este foarte creativă și face asta nu cu orice preț, nu cu patima cheltuirii unui salariu în prima zi de la încasare. Strălucește de energie și ai impresia că tot ce face este modă. De fapt, această parte din viața ei este cea care i-a dat echilibrul pentru viața de corporatist. Dacă în primii ani căuta momentul și motivele să renunțe la un job stabil și necreativ, pentru că nu se simțea împlinită, acum a găsit perspectiva care să facă din locul de muncă o plăcere. Nu a renunțat!

George Dăuceanu este și el implicat în industria fashion. Dedicată bărbaților. A lucrat într-una dintre cele mai cunoscute rețele de magazine din țară, pe care a dezvoltat-o și în care a pus toată pasiunea lui. A fost implicat în proiectul ținutei echipei lotului olimpic al României, este consultat de cei mai cunoscuți sportivi ai țării, de VIP-uri și de cunoscuți oameni de afaceri. Bucuria de a face ceea ce îi place cel mai mult nu l-a scutit de dezamăgiri. Așa că a avut curajul să înceapă un business propriu, la Timișoara, care l-a adus în multe situații de criză. Dar… Nu a renunțat!

Viața este un șir de experiențe cu bune și rele. Pe cele bune le luăm ca și cum le-am merita. Pe cele rele le-am evita. Deși din ele avem de învățat cel mai mult.

În 19 iunie vă invităm să fiți alături de noi și cei trei invitați care ne vor spune cum au reușit să nu renunțe în ciuda greului pe care l-au simțit.

Înscrieri se fac aici: https://goo.gl/oi2F6z.

Shares
Share This